Fata-mi arsa de soare se racoreste acum in causul palmelor tale, iar respiratia ta fierbinte imi potoleste uriasa sete de iubire… Veacuri trecusera de cind te asteptam! Dar totul pare acum o secunda. Iar fiecare clipa de asteptare e binecuvintarea unui suflet ratacitor prin infinitul spatiu al timpului etern.
Vocea ta placuta, cu surisul tau copilaresc, imi dau putere sa cred din nou in frumusetea acestei lupte nesfirsite, numita viata; si sa simt ca renasc precum o floare dupa intunecata si geroasa iarna…
Privindu-ti ochii … acum stiu! Simtindu-ti mireasma pielii tale catifelate… acum stiu! Sorbindu-ti buzele frematinde… acum stiu! …Acum stiu! Stiu ca existi! Si existi pentru mine, existi pentru noi, existi pentru pura si simpla intimplare a minunii de a fi.
Distantele ce ne despart sint infime si totusi enorme, cu toata imposibila, dar superba, iubire ce ar putea sa se nasca…
Esti plina de farmecul ancestral cu care a fost harazita femeia, iar inima iti bate cu putere la gindul ca ai putea sa iubesti si sa fii iubita pentru eternitate sau chiar dincolo de ea….
Fiecare tremur al trupului tau, e un ecou mut al bucuriei de a sti ca existi. Iar fiecare suspin al adincurilor sufletului tau …e durerea ce ma inconjoara fara mila. Si poate ca nu vei intelege niciodata de ce stelele cad uneori si totusi noaptea e atit de frumoasa!
Traiesti! Respiri! Visezi! Existi! Ce poate fi mai sublim? …Poate, doar cuvintele bietului poet mai pot sa exprime ceea ce simt si traiesc de acum:

“Ce bine ca esti! Ce mirare ca sunt…”