Iată o întîmplare a vieții mele rămasă undeva într-un colț de memorie, prăfuit și uitat.

Cîndva, la începutul adolescenței, urmăream cu sufletul la gură serialul "Călătorie în Univers". Mă fascina în egală măsură povestea, dar și povestitorul. Atît de mult, încît am înregistrat pe casete multe episoade, în dorința mea de a reveni mai tîrziu asupra lor. Pe atunci nu exista internetul, iar cărțile care apăreau despre misterele Universului erau prea puține. Era așadar de înțeles dorința mea de a păstra intacte informațiile serialului.

Trăiam însă un paradox.Pe de o parte regretam amarnic faptul că multe lucruri scăpau încă înțelegerii mele. Pe de altă parte aveam senzația că mi se deschideau nevăzute porți, și pentru a păși dincolo de ele nu era nevoie să am toate cunoștințele realizatorului, prezentatorului și omului de știință Carl Sagan. Trebuia doar să vreau să știu. Această dorință era cheia de la poarta cunoașterii, interzisă pe atunci în România într-o mare măsură.

Am pășit așadar dincolo de prag, ca într-un sanctuar. În 1989 am găsit în librărie "Creierul lui Broca", autorul fiind din nou Carl Sagan. A fost o urmat de bucurie pentru mine.

Și cam în aceeași perioadă, o prietenă din Canada îmi trimitea un extras dintr-un ziar canadian, cu un rezumat al unui seminar în care se dezbătuse problema amenințărilor nucleare. În poza din ziar însă abia dacă l-am recunoscut pe amfitrionul Călătoriei în Univers. Uitasem că oamenii, fie ei și de știință, mai și îmbătrînesc. A fost ca o durere pentru mine. Mereu e la fel, cînd la persoanele la care ții sau pe care le respecți în mod deosebit apar semne ireversibile ale trecerii timpului. Despre tine ai rar, sau poate mai tîrziu impresia asta. Poate doar cînd tinerețea îți rămîne în urmă. Dar trecerea timpului pentru ceilalți o percepi dureros.

De atunci, din 1989, nu am mai știut nimic despre Carl Sagan. Pînă la începutul anului 1997. Într-o seară am intrat la Casa Cărții, aparent fără să caut ceva anume. Îmi fixasem deja în minte cîteva titluri pe care doream să le cumpăr, cînd privirea mi-a fost atrasă de o carte care avea pe copertă un desen ciudat: "Balaurii Raiului". Autor era același Carl Sagan.

"Balaurii Raiului" a fost singura carte pe care am cumpărat-o în acea seară, iar a doua zi intram pe internet să caut informații proaspete despre autor. Atunci am aflat că plecase și el într-un alt univers, poate mai bun, la Crăciunul din 1996.

De atunci cred în minuni. Ce mînă nevăzută mi-a condus pașii în librăria aceea și mi-a adus volumul sub ochi? A fost ca și cum cineva îmi îndeplinise dorința de a afla mai multe despre Carl Sagan. Și asta la scurt timp de cînd se produsese trecerea lui în neființă.

Ce uluitor e să fii legat sufletește de oameni pe care nu i-ai cunoscut cu adevărat niciodată dar care practic fac parte, într-un fel sau altul, din viața ta!

Și ce greu e să scrii despre cei pe care îi iubești, și de care te desparte viața...A fost un gînd.

Iată altul: aș aduna toată noaptea de sfîrșit de august într-o picătură de cerneală. Poate o să-mi ajungă pentru gîndurile sfîrșitului de vară.