Îmi pare rău, că am supărat prin sinceritate, pe unul pe altii...s-ar putea ca în lumea aceasta să fim cam toti cei care scriem pe aici niste săriti...regret că nu am timp mai mult pentru a citi tot ce este scris aici, fiindcă sunt sigură că as avea foarte multe cuvinte de laudă...dar, as minti dacă n-as fi si putin acidă, chiar răutăcioasă...mă gândesc chiar să vă las în pace...adică , să nu mai comentez nimic...Regret că nu scriu pe întelesul tuturor, nu mă cred mai poetă ca altii...nu e nici o fericire să fi poet, poetă...dimpotrivă,urcând niste trepte să zicem interioare pe scara unui suflet universal...simti că te îndepărtezi asa de mult de lumea reală... Multi ani am refuzat să mai scriu poeziile ce mă tranzitau...am reânceput a scrie fiindcă a fost nevoie să sparg o tăcere...să înfrunt niste furtuni, iscate de niste oameni atoatestiutori, dar care citeau cărțile doar pe dinafară...copertile...ori, între cărti, de multe ori era viata unui om... Îmi pare sincer rău că v-am supărat pe câtiva... dar stiti oare cum este când te afli între scriitori consacrati si citindu-le ceea ce ai scris sar cu totii să-ti smulgă visele, aripile si toti fulgii ? Lucrul acesta nu-i rău...ajută , o iei de la capăt mai înversunat...pentru a arăta că zborul în fantezie face parte din structura ta..
Asta e ! Cu bine...Promit să nu mai comentez nimic..Nici nu voi mai scrie nimic...Vă voi mai vizita pentru a vă citi...sunteti aici, foarte multi care aveti ceva de spus...voi fi pe aproape pentru a vă auzi...citi...
Cu drag, prietenie si iubire...
Ariette Pescarus