Nu pot sã plec pânã nu îi mai ofer speranÈ›ei câte un strop din termenii de comparaÈ›ie, un ecou al copilăriei mele. Universul a transpirat mult pânã a nãscut un alt aluat rebel. M-am nãscut liber È™i apoi am evoluat. Nepricepând la timp ce e copilãria, nu mi-a rãmas È™ansa decât sã înÈ›eleg prea târziu ce-a fost cu ea, sã percep faptul cã odiseea copilãriei mele n-a fost scrisã pe nisip, ci în eternitate.
Copilãria îți oferã nuanÈ›e. Prin acea naivitate crezi în propriul tãu ideal. E vârsta când nu È™tiam cã zãpada poate fi o stare sufleteascã, dar parcã eram conÈ™tient cã stau la mijlocul drumului dintre maimuÈ›ã È™i înger.
Din copilul de altãdatã, aÈ™ salva mãcar semnele de întrebare, cu toate că, prin intenÈ›iile de atunci, puteam deja miÈ™ca È™i stelele È™i luna. Și aÈ™a, polemizând cu astrele, mi-am compus câteva ode. Și ce mare era înãlÈ›imea de la care mi se deschidea atunci paraÈ™uta! Decoloram zdrenÈ›e din noapte È™i zãrile mi se brodau în roz. Ca o punte fragedã peste abisul ce te cuprinde dincolo de 10 ani, faci legãtura între aur È™i noroi. E vârsta când încerci sã înÈ›elegi pentru ceea ce lupÈ›i. Nu È™tiam ce este sãrãcia, cãci eram un magazin cosmic ce vede altfel orice curcubeu. ÃŽn mine creÈ™tea un soare cu ploaie peste o grãdinã, È™i nu cunoÈ™team nici ce este jungla sau deÈ™ertul.
Privind din depărtări copilãria, observi cum zarurile destinului nu pot fi citite, fiind în mers precum nisipul ce își doreÈ™te sã redevinã stâncã. ÃŽn schimb, greutatea nisipului clepsidrei nici nu o simÈ›eam. De acolo porneÈ™te poate însãÈ™i veÈ™nicia, chiar dacã timpul te încadreazã în divinitatea sa efemerã. Și stai cuminte ca o carte pusã in biblioteca ordonatã a universului.
Uneori, copil fiind, ascultam privighetoarea È™i priveam jocul lebedei È™i al trandafirului, simÈ›indu-mă stelar, tresãltând când conÈ™tientizam contemporanitatea mea cu aceste trei minuni. ÃŽn interiorul meu s-a dezvoltat o dragoste ce vroia sã zburde pe ape sau câmpii, fãrã sã le atingã. Sau poate s-a dorit sã fiu sirenã, deÈ™i sirenele dispãruserã deja de teama dinozaurilor umani.
Ce poate fi copilãria decât un week-end sãpat în eternitate, o cãlimarã revãrsatã pe pãmânt sau o operă eternã pentru o lume efemerã! Credeam cã trec prin clipe de nedumerire, dar în intimitatea sferelor astrale eram izvorul enigmatic ce escaladeazã absolutul, un mic bloc de marmurã, sensibil la intemperii. Când eÈ™ti mic, cine greÈ™eÈ™te este drumul, tu nu ai nici o vinã. EÈ™ti fericit cã nu faci interviuri cu Dumnezeu È™i îl aÈ™tepÈ›i pe Pilat din Pont sã se spele în apele tale de copil. Când mi s-a turnat în apa vie È™i a ieÈ™it vin, simÈ›eam precum un munte ce împãdureÈ™te, eram natura în cãmaÈ™a ei de noapte.
AspiraÈ›iile au început sã îmi creascã, È™i brusc m-am dat jos din copacul în care mã jucam. Orice joc încolo poate trece drept curat, însã degeaba m-am temut că îmi tot creÈ™te mãrul din gâtul lui Adam. Greu am recunoscut cã a poposit un mãr È™i în interiorul meu. De fapt, È›ineam lumina lumii È™i nu È™tiam cum sã îmi conserv spiritul de flacãrã. Acum, când vinul mi se transformã în apã, am rãmas cu un mãnunchi de nostalgii. Copiilor li se iartã totul, dar parcã prea târziu. Și iatã cum azilul copilãriei sau a cãrÈ›ii noastre e anticariatul!
De mult È›in sub limbă dulcele sâmbure al copilãriei, cãci mâine e azi, È™i azi e ieri. Prin amintirea zmeilor copilãriei nu vreau sã ating vreo formã de perfecÈ›iune, că ar fi prea monoton, È™i doresc doar ca viitorul sã fie îngãduitor cu zâmbetul meu de copil. CoroniÈ›ele de spini sã mai aÈ™tepte pânã când geniul copilãriei se va revãrsa în cer, cãci numai astfel îmi iau revanÈ™a de la jocul din copilãrie.