Imi pare rau ca sunt nevoit sa nu-mi dau numele. Si nici daca as putea , n-ar conta poate deloc. Dar nu pot sa-l dau pentru ca lucrurile pe care le scriu aici au puterea de a imi face rau si pe alt plan decat cel psihic.

Conduc o masina luxoasa, locuiesc intr-o casa mare, lucrez intr-un domeniu care ma intereseaza si care ma fascineaza deseori, experientele din viata mea sunt atat de variate si ofera atat de multe provocari si satisfactii...uite o caracterizare dupa ultimele tipare a unui stil de viata de invidiat...dar dincolo de toate astea, nu pot sa ma opresc din a ma intreba zilnic, ora de ora, minut de minut, de ce ?

Nu am fost niciodata bun la metafizica. Dar oricum intrebarile, uimirea, nu sunt inspirate de nici unul din activistii moderni care critica de la principiile de baza ale capitalismului pana la vestimentatia de corporatie, nici nu ma intereseaza daca exista un sens profund ,sau etic ,sau moral in modul de viata contemporan.

Tot ce vreau sa inteleg e : de ce fac ceea ce fac. la modul concret ,imediat...Pentru ca dincolo de o spaima inexplicabila de "inactivitate" ,"ineficienta",
"parazitism", sau o frica aproape isterica de saracie, motivatiile mele sunt extrem de inconsistente. Am crezut mai demult ca e vorba de idealism, de spirit de sacrificiu, de altruism sau generozitate. Insa confruntat cu obiectele destinatare ale "nobletei" mele, m-am surprins tradandu-le rand pe rand, schimbandu-mi optiunile, fraternizand cand cu o idee ,cand cu cea opusa ei, mintind, implorand, retragandu-ma cu lasitate si apoi atacand din nou, milogindu-ma, totul intr-un haos din care, la final , nu s-au mai auzit decat ecourile implorarilor mele de a fi lasat in viata.

Nu mai cred acum ca ar exista ceva nobil in mine. Desi fac lucrurile cu o motivatie imediata, mi-e frica sa gandesc macar putin mai departe...pentru ca dincolo de o hotarare bruta de "a face ceva, orice", nu mai pot gasi alt sens pentru existenta mea.

Am constatat ca pentru a putea face lucrurile "bine" ,"moral", "etic" ,ai nevoie de un soi de inconstienta, de opacitate la motivatii mai ascunse ale actelor tale. In momentul in care ti se arata cata dementa,cata inconsistenta, imoralitate, egoism sau ferocitate pot sta in spatele unui sarut pe obrazul mamei, sau a unei priviri calde adresate iubitei, ceva se stinge intr-adevar in tine si nu mai poate fi reaprins.

Sunt plin de o ura care uneori ma face sa simt furnicaturi in tot corpul, si imi doresc atat de mult sa pot urla in voie - cateodata o fac pe cate un drum pustiu, in masina, privindu-ma in oglinda retrovizoare si injurandu-ma cu ochii aproape scosi din orbite - dar nu reusesc sa focalizez o tinta aupra careia sa ma revars. Si chiar daca banui, n-as avea curajul. Pentru ca sunt o lichea.