agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-31 | [This text should be read in romana] |
Proces verbal
încheiat astăzi, 31 decembrie 2004, orele 00, 30, inainte de despletirea zorilor. Noi, Liga Colindătorilor Buclucași, înființată ad-hoc și ad-literam, având ca unic obiect de activitate profitul non-profit și ca unic scop sărbătorirea Mariei Prochipiuc, nume de cod- Decembrie- consemnăm următoarele fapte, care s-au întâmplat în fața locuinței sus-numitei Maria, la care am ajuns cu mare efort și din preaplinul inimii noastre; având în vedere că multe cucuie ne-au fost oblojite de mâinile dibace ale Mariei, din multă dragoste și exces de amabilitate, ne-am simțit ciudat de obligați să-i facem și noi cîteva, absolut neintenționat. Liga numără de una singură vreo 6 membri activi din care 5 hiperactivi: 1) Calimero și Ghiocel- care au încăput neașteptat în aceeași haină 2) Ion Diviza 3) Florin Rotaru 4) Daniel Bratu 5) Anda Andries 6) si secretara de mine, care va consemneaza acest fapt, de bunavoie și silită de împrejurări. Pe ordinea de zi spre seară au apărut discuții întemeiate undeva, în privința unui președinte de ales cumva, dar pentru că toată lumea era obosită post-Crăciunic, ordonarea în coloană s-a făcut după numărul la pantofi. Astfel, a avut loc mutarea F4R5, Florin Rotaru trecând în fruntea șirului indian, Ghiocel călcănd în permanență pe ștaiful din față și pe botul pantofului lui Ion Diviza, care inevitabil ajungea pe degetul mare a lui Dedal, care amenință că-și ia zborul, cele două fete, din motive de egalitate, împart cizma dreaptă, fără ranchiună. Subsemnata, ca și secretară, fiind și dezavantajant de peltică, încerc să șâșâi repetat pentru păstrarea unei gălăgii ordonate, dar simțindu-mă deshidratată și total nebăgată în seamă renunț cu demnitate tocmai când am localizat imobilul, locuit de Maria. Un spasm de liniște, s-a întâmplat în chiar sânul Ligii, de bucurie mare. Neicușorul Florin îl resimte-n stomac și nici una, nici două, nici „hai să începem!”, își drege glasul prin frecare de el însuși, și cântec duios slobozește spre ferestre luminate: -Mai ții minte, măi, dragă Mărie Când erau strugurii copți în vie Și tu erai mică, o fărâmă, Nu știai de versuri nici de rimă? Era pârguit mărul domnesc, Eu umblam să te îmbrobodesc, Aveai băsmăluță cu buline Și-ți cam fugeau ochii după mine. Þi-am luat băsmăluța uite-așa Și parcă ți-am mai luat ceva De-ai rămas tu mică, eu golan, Ca în poezia lui Stratan. Þi-am citit versuri de Eminescu Și ți-am recitat din Minulescu Și-am plecat punând coada pe spate Să îmi pierd urma, fată, departe. -Să nu crezi neicuță c-am uitat Că erai frumos și cocoșat Și m-ai dus la apă la Bahlui Și-apoi ai plecat, neică, hai-hui. De atunci mi-e frică să înot, Nici Bahluiul, neică, nu-l suport, Însă tot de-atunci mi-e dragă via Și-am îndrăgit, neică, poezia, Nu mai sunt ușor de-mbrobodit Așa, de oricare troglodit, Nu mai port nimica pentru tine Și nici băsmăluța cu buline. Florin Rotaru ***Consemnez că noi, Liga, l-am acompaniat cu zgomot de fond susținut. La geamul, sub care lălăim cuviincios, o umbră trece dintr-o parte în alta! Hi! Hi! Hi! Ne bucurăm grozav! Maria stă ascunsă după perdele. Calimero cu piciorul pe ștaiful Florinului, își încercă întâi norocul, la rece, apoi zise cu glas început: Maria, neichii, Mărie, Cât de drag îmi sunt eu, mie, Când te văd la jaluzele, Mă gândesc fără perdele, Că nimic nu ai pe tine, Doar broboada cu buline. Maria, neichii, Mărie, Hai să punem de-o beție, C-au venit colindători, Și cuprinși sunt de fiori, Ar pofti la o tărie, Maria, neichii, Mărie. Și-ar pofti și la piftie, Maria, neichii, Mărie, Dar eu știu, te cam sfiești, Doar pe tine te gătești. Cât de dragă-ți ești tu, ție, Maria, neichii, Mărie, Ieși acuma nemachiată, Dacă poți, fără broboadă. Doar auzi, în cor, cum strigă, Cârcotașii de la Ligă, Dă-le vin pe veresie, Maria, neichii, Mărie. Să bem vinul ca recruții, Între două revoluții, Să scriem o poezie, Maria, neichii, Mărie. Câte-un vers, desigur, mare, Pentru așa aniversare, Îți urăm, Mulți Ani, o mie, Maria, neichii, Mărie. Laurențiu Orășanu Calimero cade epuizat de versul lung și vinul gros - puterea pielea ursului din pădure. Anda Andrieș se apleacă să-i ia pulsul dar se răzgândește, brusc, înșfacă clopoțelul și sticla, hârtiuța cu versuri rămâne lipită de caldarâm dar ea nu se lasă: Dacă noi suntem ciudați Nu căuta vinovați Când făceam o parodie, Ne mângâiai sub bărbie Când ne strâmbam mai vârtos, Tu ziceai:”Măi, ce frumos!” Când pocneam cu bâta-n baltă Ne strigai:”Hai, încă odată!” Uite-așa ne-am luat-o-n cap De-am legat capra-n proțap S-ascultăm de îngerași, Curcubee, fluturași... Foaie verde, portocală Ieși, Marie acum afară Că vecinul de deasupra, Ne pocnește-n cap cu nuca! Vecinul de la parter A sunat la pompieri! Crapă o țâră termopanul Să nu ciocănim cu parul, Că de nu izbim spumanta De balconul tău, și gata! Măriucă de la Iași Am venit din Tătărași, Călare pe iepurași Doi sunt gri, unul tărcat Cale lungă au alergat, Peste mări și peste țări, Adunând multe urări Avem grâu rotund în mână, Să-ți urăm de voie bună! Crenguțe de busuioc, Să te umplem de noroc! Scaietina-mi suflă-n ceafă, C-a pus curca într-o scafă. Dar eu, știu că nu-i așa, Florin s-a Dedal la ea, Calimero-a jumulit-o Și Diviza-a opărit-o De ne zvârli scăriță-n jos, Poate mai găsim un os! Noi două am mai ura Dar suntem pe o măsură, Pe aceeași încălțătură. Dă-ne drumul pe faianță Să-ți agăț scaietul-n clanță. Nu gândi, Doamne ferește, Că vrem sa ne dai un pește Vrem să ne asigurăm Că acuma când urăm Pregătești la fiecare Eseuri aniversare Sau un vin de Bohotin Că am ragușit puțin. Și-ți dorim cu mare drag Să ai trandafiri in prag Să ai belsug, sănătate Și conturi cât mai bogate Euroi si dolărei Și punguțe cu lei grei Anda Andries *** Consemnez că, Anda nu a fost susținută așa cum trebuie, numai eu ce i-am mai aranjat, din când în când, fulărașul la gură. Menționez că, de la geamul Mariei se auzeau zgomote ciudate de șifonier mutat și că, brusc toate luminile s-au stins. Ion Diviza nu se lasă intimidat, o înșfăcă pe Anda, punându-și-o la subsuoară ca pe servietă, și, după câteva vocalize se avântă vijelios cu căciula-nainte: Foaie verde agonie Măriuță off Mărie Mărie și Mărioară Ia un verb de mă omoară Dar să fie la prezent Că-s la muze repetent Să nu fie la trecut Că am fost nepriceput Foicică și-o agapă De trei zile beau doar apă Beau doar apă de cicoare Să fiu treaz la sărbătoare Eu Mărie nu sunt sfântul Să se bucure Pământul De i-ai zice dumneata Tare s-ar mai bucura Foaie galbenă ca leul Iaca-mi vine jubileul Lăuda-m-ar dulce gura Mai ales cu tastatura De i-ai zice dumneata Tare m-ar mai lăuda Mărie și Mărioară Ia un verb de mă omoară Mărie și Mărioară Tot poetul se însoară Cu o muză de rutină Ca să aibă-un borș la cină Eu nicicând nu mă însor Eu holtei mai bine mor De mi-ai zice dumneata Chiar amu m-aș însura Ion Diviza *** Consemnez că și el a fost strașnic susținut, la partea cu „Off!-off!”, frigul fiind puternic și îndelung pătrunzător. Vecinii ies pe la geamuri, unii au lăcrimat chiar din belșug, cu o găleată de apă peste noi, numai de la geamul Mariei se aud în continuare zgomote suspecte, și întunericul se face din ce în ce mai întunericit. După ce a tras mâța de coadă din borcanul de formol și apoi a făcut-o bici deasupra capului deja plesnit, Dedal strigă și el(cam ca buhaiul), încercându-și norocul pe la fereastră și forțând bruiajul spre a-i acoperi vânjoasa voce a fratelui mai mare, deci cum spuneam,Dedal strigă: Marie, dulce Marie, noi ti-om spune-o poezie, Marie, dulce Marie, dedicată numai ție. Dar si nouă, putintel, măi, că de-ai tăi suntem, defel, măi, și-om țâpa apoi colinde, Până ușa vei deschide. Marie, dragă Marie, dă-ne vin să ne învie Marie, dragă Marie, și-o sacoșă de plachie. Vinisor de cel stelat, măi să ne tragă spre păcat, măi, plachie bogată-n poale și-o găleată cu sarmale. Marie, tu Mărioară, măcar geam deschide-afară, Marie ori Mărioară, uite grupu` nost` cum zbiară. Că l-au prins pe Ghiocel, măi, friguri, de s-a strâns în el, măi, iar la Calimero, gheață i s-a pus, coajă, pe față. Marie, hai Mărioară, de te-arată la geam iară, Marie, nu, Mărioară, nu plecăm până la vară. Îl lăsăm treaz pe Florin, măi, să țină garda din plin, măi, iar noi iute, sub zăpadă, ne-om `veli cu noi grămadă. Marie, of, Măriucă ia cârnați si ne aruncă, Marie, vai Măriucă, si un tort de cel cu nucă. Că lumânărele-avem, măi, stele blonde sus pe cer, măi, dar nu-i șagă pe matale dacă dai si-o stea-n sarmale. Marie, de Măriucă dorul nu ni se usucă, Marie, cu Măriucă, dă-ne friptură și țuică. Genuneanu, Daniel, măi, ți-or hali al tău purcel, măi iară Ion si cu Ina îți vor diviza găina. Mărioară, ger, Marie, ne îngheață în pustie, Hai Marie, Mărioară, dă-ne drumul în căscioară. Marie si Mărioară hai deschide, mai sprințară, că pe-afară, Mărioară agonia ne omoara... Daniel Bratu *** Consemnez, iar din nou, că toți liganții au strigat cu mult patos, „măi-măi”, ori de câte ori Danielul cel viteaz, ne trecea mâța prin dreptul nasului. Nu știu ce anume să consemnez ca motivație într-un final fericit, când, draga noastră Marie, a trântit ușa de la balcon, de perete, lipindu-ne întreaga Ligă afiș post-electoral, după ea, de perete adică. Răbdătoare și generoasă, cum o știam de altfel, ne-a desprins delicat, unul câte unul, pocnindu-ne la fel de delicat după ceafă. În felul acesta, am ajuns dincolo de ușa la care am urat atât de cuviincios, unde am început să facem tumbe și giumbușlucuri pe care nu le mai consemnez, în acest proces verbal discret de altfel, ca o fustiță cu șliț dublu. Miroase bine a gutui, a cozonaci, a mere coapte, a voie bună și inimă curată! Ceilalți se bat cu perne în dormitorul Mariei, eu stau și sorb ultima picătură din spumantă, și vă scriu vouă să știți că, ne-am schimbat cu toții reședința! Chiar dacă ziua Mariei e pe sfârșite, noi o să rămânem aici, muuult și bine: Noi de-aicea nu plecăm, Nu plecăm acasă Tare-i bine cocoțați La Măria-n brațe! ***N-aș putea să vă consemnez cât de bucuroasă-i Maria! Are un pic părul zburlit pe ceafă, dar mă încăpățînez să cred că-i de la fixativ și nicidecum de la fulgii ce au ajuns în oala cu ciorbă sau de la căntecelul cu „La mulți ani!” pe care ne-am blocat, cu ochișorii alungiți spre tâmple, de atâta caldură! Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal spre a servi la trebuință, după trebuință, părților implicate și orișicât beligerante. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy