Are ce are cu tine, soldatule,
gândul acesta nebun de curat,
gândul pe care cu toți l-am jucat
și îl ascundem în pumni și în carne,
sub piciorul grădinii, sub masa din casă,
când povara iubirii și-a morții ne-apasă.

Lasă fruntea lipită de sufletul mamei,
războiul e-n tine, soldatule -
umărul drept contra umărului stâng,
un ochi spre celălalt își rotește oglinda
și învață să prindă fugarele roți,
fugarele aripi peste bătrânele bolți...

În nopțile negre și reci
șoimanele răsar la hotare,
caută vorbă prin gesturi lumești
gonind spre casă flămândele-ți vești,
înghețate în cavoul cu Lună.