Confuzia îmi invadează mintea și picături de sânge
se scurg sub promisiunea morții ce-o aștept
Nerăbdătoare secătuiește credința ce-mi lumina întunericul dinlăuntru
Lanțuri grele îmi atârnă în jurul sufletului și otrava îndoielii îmi deschide porțile disprețului
Alungând încrederea ce mă orbea ținându-mă în robia iubirii.
Ruga închinată unui zeu surd ce se desfată în adorație
Se lovește de promisiunile ce-mi bântuie visele în nopți fără lună
Salvarea pe care o caut cu înfrigurare se ascunde în brațele întunericului în care mă pierd
Și nu deschid ochii de teamă să nu mă omori...
cu iubirea ta.