NOAPTEA ÎNTÂI, ZIUA A DOUA, ZIUA A TREIA

Iubita mea, colindătoarea mea -
mă petreceam, iubita mea, în unde-mi,
Prin seri de alabastru mă pătrunde-mi,
în ninse porți, în nunțile de nea -
amurgul amurgea, o nouă zi
se preschimba în dangăte de clopot,
albaștrii-i cai se avântau în ropot
la nunți încălecate pe o șa -
Departe sau aproape, spune-mi cine
a mai plecat sau a venit din mine ?
e noaptea un covor de rouă grea -
Atinge-mă sfios cu mâna ta,
Îmbracă-mă-n cămașa ta de cumpeni -
Fântânile se varsă-n scalda ta,
Și ești aici, pulsând în mâna mea,
Ca o oglindă clară în fântâne,
Un murmur de izvoare cătând stâne,
Logodnică, iubită, cine va...

*
* *

M-am jucat în țipirig,
Cu pădurea de chibrit,
Dar chibritele nu ard,
Nici la Orlea, nici la Șard -
( nici Andersen chibritul nu știa
cărei femei să-l dea să îl aprindă )
Povestea rezemată de o grindă
S-a aninat în ramuri de o stea -
Coboară, o gutuie într-o tindă,
Coboară, clipocind în mintea mea,
O picătură către necuprindeni,
De undeva venind, spre undeva...

*
* *

Amiezi de dor, cristale ale zilei,
încercănate-n freamătul pupilei,
se legănau în camerele moi -
Printre țânțari, simțeam pereții goi,
palpând în timp în zidurile milei -
Căutam un ac în umedul ocean,
strivit de ancestralele-i nisipuri,
zburam cu mâinile în anotimpuri,
cu gândurile fremătând în lan,
cu pâinea mirosind a porțelan
din Răsărit, în searbedele mituri -
Trăit-am cât strămoșii lui Baal
Cu zâmbetul în ochi în loc de pușcă,
Purtând un leopard care nu mușcă
în carul mic - și apa era val,
În fiece minut mă botezam,
În apă, colindam.

*
* *

Caii dorm pe coamă, nechezând tăcut din copite -
Nori sunt - ce fantasme frumoase
Au văzut într-o seară de vară fluierele vrăbiilor;
Paznicul spune: Dormiți,
Dormiți, oameni buni!
- Numai florile nu v-au mințit niciodată,
Numai arborii nu v-au mințit niciodată,
Numai iarba !...
Ce recompensă au cerut să nu mintă ?
E complicată viața! Spunea un zeu
Cu toiag, rătăcit în adevăruri
Ca într-un labirint din care pândeau trandafirii !
Și florile vă mint, neutilizați-le cu sfială !
Dormiți, oameni buni, în cer
Și pe pământ ! spunea Iov
fiului său Teodosie - Dormiți !
( până când visele vi se vor aprinde... )

*
* *

Unu, doi, trei !
Și mai departe nu vă spun,
Vă las să deduceți
Cuvântul care urmează !

*
* *

Ei bine, au adus cerul la sfat
Dar cerul se eschiva
Era când soare, când ploaie -
Au adus atunci semnele la sfat:
Vrăbiuțele, guguștiucii, libelulele, gâștele, curcanii,
Glasul cocoșului - care El însuși putea fi roșu !
Furnicile, trecătorii, trecătoarele sau trecătorile !
Era greu să te orientezi în limbile de cauciuc,
În foșnetul brazilor, în culorile semenilor, în numerele auto,
Adevărul era în conștiința persoanelor moarte și vii, doar -
dar merita - și cei judecați și judecătorii
greșeau, greșeau cu milă și se întrebau:
Mergem mai departe ? Frumos joc, mergem mai departe!
Ce căutau? Asta nu mai știau
Era frumos jocul, îi ierta pe toți
Și nu ierta pe nimeni.

*
* *

Atunci se întâmplau în vis
Coșmaruri de evenimente inventate
Și frumos era
că se repetau
ca limbile ornicului care își repetă orele -
La alte intervale de timp -
Și totuși, nu există - pentru că nu s-au putut compara -
Două clipe identice.
Există, totuși, iubirea
Neidentică
Sigură,
Renăscând veșnic, din EL și EA,
Neidentici,
Pereche.

*
* *

Unu, doi, trei ( în gând, pentru
mașina umanilor de citit gândurile )
Poezia există ( codificată pe muzică )
Nu pentru că se scrie ( este citită dinainte,
odată cu gândurile )
Ci prin faptul că mai circulă
Liber în natură -
Unu, doi, trei
Există apa -
Supuneți-vi-o !
Unu, doi, trei,
Există iubirea,
Supuneți-i-vă !
Unu, doi, trei,
Există pietre
Lăsați-i să le arunce în voi ( o bătaie cu flori )
Și aruncați în Ei cu bulgări uscați de pâine !
Unu, doi, trei, patru
Există cerul
Încercați să-l supuneți -
Aici va trebui să știți foarte multe
Despre voi înșivă
Veți avea de descoperit continente
Latente
În pământul strămoșilor
Atunci, și nici atunci
Dar merită
Turnul Babel a fost distrus nu de Dumnezeu
- Pe ce te bazezi ?
Ci de Eu-uri,
Încercând, mohorât
Să revendice Eu-ul !

*
* *

Continuă, Eu,
versul meu,
transformă-l mereu
și fă-l
să circule liber
În Natură !
Cum licăresc frunzele de plop
ÃŽn ochii copilului nostru, iubito,
Crescut viu,
Născut mort.

*
* *

Îți scriu, iuba, de departe
Nu din gură, ci din carte,
Că-mi ești dragă și o parte:
Să-mi oprești cele lumești,
Timpul și cu stelele,
Gura și cu mâinile,
Trupul tău ca pâinile,
Ochii ca măslinele,
Să nu fure ielele
Gândurile, gândurile,
Eu
Trimite-ți-voi mereu
Mugur de lumină,
Ursuleț de tină,
Focul de odină,
Dragoste deplină,
Până când
Vom ajunge-n crâng
Noaptea la comând,
Să ne vadă apele
Mângâind aproapele,
Să ne lingă luna
Cu argint cununa,
Să ne pună ielele
Jucăuș, inelele,
Draga mea iubită
Vino, te mărită,
Peste nori și clipă -
Eu sunt dorul tău
Și îți scriu cu seu
De la perigeu.

*
* *

E liniște?
Haideți să o ascultăm.

*
* *

Cine sunt Ei ?
Ei dau forme norilor.

*
* *

Cine sunt Eu ?
Eu ascult.

*
* *

Cine ești Tu?
Cine va...

*
* *

Să mergem.


Draga mea cu ochi ca mura
Și cu cântec ca arsura
Hai,
ÃŽntinde-mi gura !
Ce să pați ?
Ce păcat ?
Pe tărâmul neumblat
Păsările au zburat,
Cerul este scăpătat,
Au pornit acum de-a lat
Să-l lipească pe-Ararat!
Nie,
Vie,
Lie,
Pic,
Te-am iubit într-un ibric,
ÃŽnger alb de borangic !
Vino,
Năzdrăvan pitic !
Să te țoc
Pe buric !
Nie, nie, nie,
Eu sunt mic!
Fă-mă mare,
Firfiric,
Dorule din alambic!
Să-mi țoc mândra
Pe-un butic!

*
* *

Cine ești Tu?
Eu sunt Tu
Tu sunt Eu.

*
* *

Și la mijloc
Dumnezeu,
Ecumenice ateu.

*
* *

Cântă-mi, dragoste,
Mereu.

*
* *

Nu poartă în raniță bastonul de mareșal
Bărbatul care nu a cucerit niciodată o femeie,
Pe viață,
Și nu o cere de nevastă în fiecare an.

*
* *

Și așa vin drepte clopote în tumbe,
Viața doarme-n șopot, vesele-amintiri,
Urcă dinspre mâine ropot de psaltiri
Și coboară dealul turmele de umbre -
Vezi, părinte, vara asta ca o pâine
Împărțită-n două: astăzi, ieri și mâine
Niciodată n-a fost parcă mai frumoasă,
Vinul mai cucernic, dragostea mai grasă,
Ouăle mai blânde, visele mai lungi -
Am pus mirodenii proaspete în pungi,
Am sărit și gardul către țara noastră,
Niciodată noaptea n-a fost mai albastră,
Niciodată pruncii nu au fost nătângi.
Urcă-te, părinte, luna să ne-o stingi,
Este o zi nouă, rătăcită-n glastră,
Pune clopotarul să ne-o cânte lung -
Versurile tale, izvorând cu viață,
Pentru-o dimineață, încă ne ajung.

Acolo unde-i umbra ta,
Acolo este viața mea.

*
* *

Florin, File din poveste
Care poartă 7 veste -
Ce mănâncă 7 pâini
Din gură de la români -
Ce aduce ploaia
Din plisc de la gheonoaia -
Care bate-n table
7 babe oable -
Ce poftea iaurt cu sana
De i se crucea mireana -
Care taie trandafiri
De la 7 monastiri
Unde ești, unde nu ești
Frecții să ne povestești?
Florin, ban de castravete
Și sămânță de juvete!