,Poezii de dragoste” sună banal, azi, când sexul sau alte instincte ,fundamentale” sunt împinse în față.

Dar și ura este o manifestare disimulată a dragostei. Adesea ea este în spatele acesteia.

Dar dragoste față de ce?!

De la compasiunea creștinească pentru semeni și până la venerație trebuie să ne conștientizăm carisma.

Numai după ce treci atent prin viață și asculți cu înțelepciune voci dumnezeiești, poți contempla cu încredere ceea ce pare înfricoșătorul neant, și dai după puterile tale, în lături, stavilele deșertăciunii. Fie ca Domnul să nu ne lase a cădea în ispite...

Autorul













Cântecul

El e izvorul ce ne-ngână

și o sfârlează toamna-n deal,

e-n fluierele de la stână

și-n trâmbițatul matinal.

E chiot lung de bătălie

sau pacea gurilor de rai,

o doină-n noaptea străvezie,

un grai vrăjit de lorelai.



E-aleanul mării zbuciumate

și-ademenire de sirene,

e-n sonuri de singurătate

ce picură din plânse gene.



E glasul frunzelor din coastă

și al cocorilor hoinari,

baladă despre-o zi nefastă

și bocetul de la Joi-Mari.



Se tânguiește Dumnezeu

nemulþumit de ce-a făcut,

și-atunci m-apuc si plâng și eu

cu fața-ntoarsă spre trecut,



să vă las cântul, când mă mut...


______________________________________________


Eminesciană

lui G.C.

Câte lujere subțiri

purtând flori prea delicate

ne veghează amintiri

și ruine de cetate!...



Că pe unde-au fost palate,

codri de stejari și-arini,

peste drumuri astupate

înfloresc grădini de crini.



Nu simțiþi ce românește

stăruie miresme-n veac?

Poezia lor sporește

în tărâm deloc sărac...