Surâd la lampa ce s-a stins
uitându-se la luna albă
ce leagănă în necuprins
un chip de spaimă si de nalbă.

Înlocuiesc în gând privirea grea
și drumul se-ncinge lung, spre tine:
între trecut și clipa rea
ce te aleargă peste mine.

Aș vrea ceva și nu fac nimic.
Mă-ngheață noaptea fără lună,
aprind o lampă într-un spic
pe-un lan lungindu-mă, imună.

Te chem, te apropii, te resping
și mă-nspăimânt de-un corn de taur,
alerg spre tine îmbătrânind
cu luna sacră ca un laur.