In asta zi, mult dupa inserat,
Am luat un capat de hartie.
La masa mea m-am asezat
Si-am scris aceasta "asa zisa" poezie.

Privit-am pruncii mei cum dorm, de-acum cuminti, in noapte
Cu bratele spre mama lor, zambindu-mi printre soapte...
Nici nu conteaza ca pe zi, cu toti mi-au dat de furca!
Acum zambesc si ii iubesc, ca sunt barbat, nu carpa!

Lumina de pe fruntea lor, zdrobita intre gene,
Se risipeste in odaie... Iar timpul toarce-alene.

Si vreau sa imi aduc aminte,
de alte timpuri si-alte vai,
Cand fluturam pe alte cai,
Manat de doruri multe...

Iubirile ce-am patimit, necazurile ce-am gasit
Se rup din ceata si-mpreuna, vuiesc in inima-mi din mana...
Iar pixul s-a intepenit, scurmant in foaia alba,
Eu stau cu ochii pironiti, spre-a cerului, din stele, salba...

Nu neg nimic din tot ce-a fost! Acuma, mi-e rusine,
Cand vad cam cat de prost fusei, cum n-am stiut de mine...

Eram frumos, eram destept si aveam lumea toata,
Dar as fi dat-o pe-un nimic... Pe-o idee... Si-o fata!
Mai aprig ca o lama, mai rau ca un abis,
Croiam prin asta viata, purtat de al meu vis...

Iar de iubeam si sufeream, eu ma simteam mai tare
Iar pacea, eu n-o cautam! Voiam o lupta mare...
Ca "sa le-arat EU lor", cum ca de sunt, EU chiar si pot!
Si sa ii fac sa taca! Sa-mi zica Nene eu voiam...Si am luptat,
oricand, oricum, ca un netot!

Si multe fete m-au iubit si le-am iubit la randul meu,
Doar ca din drum nu m-am oprit, urcand mai sus, mereu...
Ca un taran calcand poteca, scuipand adanc in tina,
Cu soata la doi pasi in urma, bolborosind fara odihna!

Cu ochii doar spre cerul viu, cu mintea arsa-n vise
Treceam prin viata castingand pana si portile inchise...
Si-am stiut viata, pe pamant... Si m-a stiut si ea!
Cu ochii doar spre cerul sfant, de fapt caram o sa...

Il cautam pe Inorog? Ma daruiam pe mine...
Si nu voiam pe-acest pamant, doar numai marul... pentru tine!
Padurea cea fara sfarsit se termina-ntr-o vale,
Si-abia atunci am inteles, ca nu mai e vreun muritor sa-l intalnesc in cale!

Si-am tras cu zmeul o zmuceala si-am furat apa si chiar focul,
Plangand suvoi si zgandarind pe DOMNUL, sa-mi schimbe iar Norocul...
Iar cand in fine-a aparut, toiag de pin intr-o poiana,
El doara numai mi-a zambit si-am adormit pe-o geana...
"Acuma stii tot ce tu ti-ai dorit! De ce te plangi copile?
Ca ai trait si ai simtit total, in doar cateva zile??"
Nici sa raspund n-am reusit, prea risipit de lupte...
Nici sa ma plec frumos n-as fi putut, in straiele-mi prea rupte!
Doar am zambit! Si geana mi s-a dezlipit si-abia-am reusit a spune:
"Eu, de pe-acum, m-am lamurit! Iar de ma lasi TU inapoi, pe asta lume,
Promit ca nu voi mai lupta, doar poate numai pentru cele bune!"

Iar el a ras si s-a plecat, in hohote adanci,
De-a zburat frunza si samanta lucernei dintre lunci!
Apoi s-a incruntat si m-a privit si parca iar am auzit
Peste al inimi-mi amarnic, dar prost de frica, ticait:
"Ca te-am lasat pana aici! Asa TI-am inteles nevoia!
Dar sa-l ucizi pe Inorog, asa cum stiu ca iti e voia,
Inseamna ca in acest drum, n-ai priceput nimica
Si-n spirit ai rams pitic! Ceva mai mare ca furnica!
El n-ar putea fi calarit de nici unul ca tine
Iar tu l-ai omora de-ndat' ce l-ai vedea cum vine!
Tu tot la MINE te-ai rugat, mereu impins de patimi
Si chiar daca te-am ascultat, eu m-am oprit la datini!
Ca ai ajuns pana aici, asa cum crezi ca MI-a fost planul
Te pierzi amarnic in pustiu, ca apa udand lanul....
Tu n-ai habar cati sunt pe-aici, prinzand a voastre ganduri
Si conducandu-va apoi in viata, ca vorba printre randuri!
Ca de te rogi la Dumnezeu, Budha, Alah sau insusi la Iehova
Tot EU sunt cel ce-ar trebui sa-tzi puna-n fapta ruga!
Doar ca Eu Nu Cu Asta Ma Ocup si nici nu am aminte
De spiritul vostru pitic si mintea far' de minte!
Intreba-te copil zmintit, de ce-ai ajuns la mine
Si vezi acum la cin' te rogi sa prinzi ziua de maine!?

O stea din ceruri s-a desprins si-am revenit in noapte
Sotia-mi plange incetisor, rugandu-se in soapte...
Ca a vazut in ochii mei luminile apuse
Pe care pana astazi le-a crezut, ca pe vecie-s duse!
Se roaga la un Dumnezeu, la Cel pe care-l stie
Eu tac! E dreptul ei, dar stiu ce va sa vie!

Ca nici nu stim cine ne-asculta
Cand tot spre cer, la DOMNI, ne ridicam cu ruga...
Si-oricare-am crede noi ca ni-e nevoia,
Noi inca nu avem habar cin-nemplineste voia!
Ca dac-am stii de multe ori, poate-am scapa cu fuga...

Chiar daca suntem muritori, suntem tot zei!
Asa cum Zeii-s numai oameni uriasi, nemuritori si grei!

Privesc la armele din cui si-mi amintesc ca-n ziua ce-a trecut
Striga la mine unu' peste gard, ca n-am curaj sa lupt!
Zambesc in mine si soata mi-o privesc!
Sarmanul prost... Eu viata lui o pretuiesc!
Caci nu e lupta care sa te lamureasca
Ca lupta vietii-ncepe abia atunci...
Cand ai cativa copii si o nevasta!