(variantă)

Trăiesc pentru ecoul mirării-n oglindă
și-i știu pe de rost orice stare,
sunt martorul neposedat dinăuntru
și discipolul răzvrătit dinafară,
existența mea îndelung dedublată
râmâne singura mea neîntinată avere…

În fiecare zi, acestui idol mă închin
acoperit cu cioburi carbonizate,
cu mâinile îl ating să îmi iau putere
și palmele îmi sângerează stigmatizate,
cu ochii șlefuiesc icoane de sprijin
și privirile îmi colapsează abuzate.

Această dependență de bucurie și chin
ce mă îneacă cu o foame nedreaptă
și umărul ce se revarsă peste mine
strivindu-mă cu grija ce mi-o poartă,
este statuia libertății din care voi dezlipi
ultimele cioburi mistificatoare, într-o zi,

când, deopotrivă subjugată și independentă
voi trece într-o altă îndepărtată oglindă…