aÈ™ putea inventa o continuare
acestui deșert cu fântâni
desenate pe roci maro rupte
dintr-un soare cu luminile
rătăcite la marginea vieții
punte de trecere dincolo
de genunchii flexați în fața
icoanei pe care ne mâncăm
bucatele cu mâinile degerate
în căutarea mereu altei păsări
călătoare uitată cu ciocul înfipt
în piept ca o veste rea