De ne-am călăuzi după lumină
Și după câte vorbe ni s-au spus
Izbând-atunci, ar fi mult prea deplină,
Povar-ar fi mult prea ușor de dus.

Ne căutăm torturi fără de sensuri
Și spaime, să ne-atace, nebunește
Brodăm cuvintelor noi înțelesuri
Și cercul se închide, mișelește.

Într-un târziu, cu furie și stupoare
Tot noi ne întrebăm de ce ne doare.