unii bărbați îmi spun minunată când cred că am mereu aceeași culoare parfum și aceeași amploare a mâinilor în zori
unii bărbați îmi spun că nu m-am născut încă pentru acela care să îmi lase măcar umbra în sare
unii bărbați se uită îndelung în urma pletelor acum în blond de vanilie și ușor ruginiu mirându-se că m-am născut toamna

alți bărbați se încruntă numai când îmi aud ropotul pe scările timpului iritați de o privire fulger
alți bărbați îmi șuieră-n vene cuțite de bronz sperând să îmi ghilotineze măcar mintea de capul nu pot
iar alții deja își pleacă pașii tiptil ieșind grabnic pe acea ușă a altor femei în nopți nu neapărat joi

bărbații ce vin tac în păduri și îmi simt foșnetul de chiparos între clipe
bărbații ce nu vor veni au deja în ei apercepția timpilor falși în care iluziile eu le-aș face pulbere
bărbații ce nici măcar nu pot auzi cum mă trezesc diminețile din scriere îmi așteaptă cartea vieții

numai bărbații ce pot fi bărbatul rămân între anotimpuri căutându-l încă pe acela pe care să-l cuprindem în noi amândoi ca pe un mister neucis
de nici o aflare de nici o veste de nici o zbatere în nici un caz de mine de el