Să mă alint cu viața nu e un cherem
La care să mă prind deprins fiind
Cu simplitate de plăcere ca-n harem
De amețeli prin cărnuri scormonind

Inteligibilul nu pot lăsa să moară
Chiar dacă legi se-nșiră precum fulg
Prin viața socială-n tărăboi de ceară
Întinsă peste oase cu clipele ce curg

Imperativul Trebuie e necesar să vină
Căci omul e om prin pronie ce-ndură
Excluderea firească din morbul de mașină
Care are simțurile-n fum și zgură

Totuși găsind că nu mai trebuie aceste
Nu există naufragiu ci numai tempeste.