Amintirile răscumpărate


Nu aveam de unde să știu
că acel cîntec
în care se nășteau
urechile mele
nu era decît
un cîntec al morții...


ea dănțuia ca ordonarea
unui întreg nepătruns,
dănțuia și rîdea.


am prins-o de mînă și-am zis:
dă mie clipa ta,
clipa prin care desparți,
poate cădea-voi ei drag.


n-aș putea atunci să mor mereu
și totuși aș spune într-una:
bătrîne dispărut în oglindă,
te mai recunoști?...