La ceasul când noaptea e prea obosită
Să schimbe o vorbă cu ziua ce vine
În iarba, fecioară prin somn despletită
Se scaldă prin boabe de rouă, albine.

E ora în care nu pot să priceapă
Nici oameni nici păsări de ce se petrece
Repaos tăcut până ziua să-nceapă
Secundă menită trecutul să-nece.

Ferestrele par uriașe tablouri
De vieți adormite, spre lume-nrămate
Dreptunghiuri ciudate cu ample halouri
Pe tabla de vise a nopții uitate.

E timpul în care pământul și cerul
Își spun bună ziua deasupra de sate
Profanul și sacrul își varsă misterul
Iisus a ieșit la cules de păcate.