umbre de menhire la Carnac

(viața numărul 345)


am locuit cîndva
în ochiul orb al mării
laolaltă cu apocalipsa meditativă
a nenăscutei culori
negru luminos

am avut o casă
înconjurată de maci nenăscuți
pe care nebunii parcurilor o incendiau
cu rînjetul lor știrb

am avut un trup orgolios
ce încălzea deșertul frigului
cu sunetul nenăscut al maternității

un dor pentru
ceea ce nu voi fi niciodată:
eu rostogolind pe pavajul orașului vechi
umbre de menhire la Carnac