Plouă agonic în parcul solitar,
Îngerii se strâng pe la cuiburi,
Rugă fac Domnului… Însă amar
S-așterne în oase și-n gânduri.

Crezând că pietrele-s vii,
Aruncat-au cu ele spre Domnul,
Dar oare nu știu că rău fac și
În veci îi va cuprinde somnul?

Se pierd în abisul reveriei
Suflete tari și îngeri căzuți,
Deasupra lor zboară Răul,
Înconjurat de îngeri apuși.

Sperau că totul va sfârși
Cu o odă spre vastele ceruri,
N-au crezut că vor muri
Negând universale adevăruri.