Dacă vrei să afli ceva
întreabă poștașul.
Satul și-ar uita viața
dacă n-ar fi scrisorile care-l leagă de lume,
toate fericirile și mâhnirile timbrate,
cărate într-o geantă ponosită de poștaș.

Domnul Trifan a primit scrisoare
de la fata din Italia. Zâmbește.
Doamna Mirica e întotdeauna țâfnoasă
când primește facturile, mai ales dacă
se strecoară printre plicuri și o amendă
pentru fi’su, pe care tot dumneaei o plătește,
că doar i-a cumpărat mașină
când băiatul a-mplinit optșpe ani.
Și dacă pentru ea
poștașul nu aduce de fiecare dată vești bune,
pentru doamna Chelaru, o bătrânică tare vorbăreață,
poștașul e cel care-i face ziua senină
cu scrisorile de la fiul ei din Canada.
În semn de mulțumire, ea face
cele mai bune gogoși pudrate
pentru ziua de pensie.

Satul are poveștile lui
și fiecare casă are un ceas care ține ritmul
inimii satului, continuu… ca o poveste nemuritoare.
Și eu am un sat, fiecare om are satul lui cu amintiri și doruri.
Și-am știut dintotdeauna că poștașul
e cel mai zâmbăreț om, vorbăreț și amabil,
cel care va urca pentru un plic în vârf de deal,
oricâte firme de curierat rapid
s-ar înființa în orașe moderne.