Cu câteva aripi de stepă
am măsurat distanța dintre precauții,
cu nervii crescând ca trestia.
La fiecare limită întâlneam
un glas care semăna lumini între buruieni și-mi acoperea rănile sărutului tău
cu un oftat al remușcării.
Spre seară,
lăsând în urmă rezultatul dezamăgirii,
am pornit spre neuitarea celor blânzi,
dar marginea pustie a nopții
răsucise clepsidra.