Brâncuși e un țăran, care-și ia bilete pentru Nicăieri;
un țăran care și-a făcut bagajele, dar n-are
nici un oraș, da, Brâncuși e un țăran: înțelege
perfect păsările și craniile, cunoaște bine poziția
firelor de păr din buclele și șuvițele unui cap
de femeie; o cunoaște atâta de bine, încât știe
de unde vine și încotro se îndreaptă fiece fir; și
scormonește adânc, în căutarea tainelor celor
dintâi și celor mai vechi fauri de forme.

Să nu sărim cu gura pe Brâncuși pentru că abia
s-a urnit și pentru că nici nu e-n stare-a rosti
numele locului unde-ar dori să se ducă,
atunci când va avea timp și va fi gata de drum -
o, Brâncuși, ai pus lângă pragul casei tale
o sumedenie de butuci, să se usuce la soare și
să se întărească îndeajuns pentru a le putea mânui
lemnul cu mâinile-ți aspre, cu dălțile și ciocanele
tale, o, Brâncuși, faur de păsări transformate
în conuri, de cranii transformate în ouă, inima
ta e mângâiată de speranța că vei găsi Conul și
Oul, menite să dăinuie prin tăria lor, chiar după
ce pământul se va preface-ntr-o negură.

Brâncuși, tu nu vei da la ziar un anunț spunându-i
lui Dumnezeu că ar fi în folosul lui să vină să te
vadă; nu vei deveni guraliv risipind rugăciuni
cu nemiluita; nu vei deveni familiar și obraznic
de parcă Dumnezeu ar fi un vecin și i-ai fi numărat
cămășile atârnate pe-o frânghie; vei continua
să bolborosești,
să bâigui și să murmuri, sau vei rămâne tăcut ca
un șoarece în podul unei biserici, când orga revarsă
valuri de ocean pe stâncile luminate de soare
ale țărmurilor;
dacă Dumnezeu a hărăzit cumva un ungher
pentru vreun sac de oase, vei avea și tu parte
de un asemenea ungher, negreșit vei avea parte
de el, Brâncuși.