Nu-mi puneti cununa sau faceti statuie
Nu voi ca in lauri sa ard ne-mpacat
Ci dati-mi penelul si dreptul de-a scrie,
Sunt om ca oricare si-un cuget mi-e dat.
Nu voi spune mereu ca sunt fericita
Ei bine, am in piept o inima ce plange,
Nu voi spune intruna, in fiece zi
Ce grea-mi pare moartea. Mai greu e-a trai.
N-are rost sa tot strig, caci tot nu m-aude
vreun sfant mustacios, de-mprumut sau gasit,
De-om sta sa veghem, in cadelnita mortii
un suflet de om arde-n jar preasfintit.
Nu-i ardeti in hula pe cei ce va canta
lasati-i sa-si scrie poemul de veci,
Caci scrierea lor pentru voi este sfanta
Si-n fata crearii tu fruntea ti-o pleci.