În vocea mea neagră sau portocalie s-ar putea face foarte multă dragoste
ca în filmul acela printre girafe
și moartea girafelor ar putea fi un sentiment destul de tandru
femeile-tenori au dreptate ele nu prea mai știu ce spun dar cunosc melodia
ceilalți cunosc și ei melodia mai înțeleg câte ceva din sensurile ei pierdute
și fac dragoste convulsionați printre girafe
pe când un copil serios tace sub ochii albaștri ai mumiilor
în cratere vântul ne flutură panglicile și regretăm zonele exhibiționismului nostru intim
dormim pe pământ iarba crește pe umbra noastră intactă
câțiva cocoși mai cântă în aglomerație
avem brățări de aramă ținem foarte mult la ele
ni se mai vede partea de deasupra cu franjurile înecate în culori
la popasul de alimentare ni se propun ore extatice
seara ard focuri lângă ruinele fostei cetăți iubitele au un limbaj destul de vulgar
și spun ce spun în rotația lor fluidă
pe acolo se mai rătăcește câte un miel un câine încearcă să se adapteze nu știe să vâre moneda în automatele de cafea
repetă vechile sloganuri sigur că nimeni nu le mai ascultă
alergătorii au cuțite ne descriu ce s-a întâmplat și descrierea lor păstrează amintirea câtorva date istorice
ne spun direct uite aici a fost înjunghiată capra de mult pe locul acesta în fața cinematografului
aici era piața de arme se făcea dragoste pe pavaj
în descriptiva lor confuzie în degetele lor ultragiate în alfabetele lor fără litere
noi stăm cu tălpile peste uleiuri
orbi și frenetici
enumerând într-o dezordine orizontal-descriptivă toate minunile secolului
de la a la z cât mai exact cu putință
o mesagerul meu nerăbdător luntrea mea umedă
a mai rămas o singură relicvă sălbatică o pasăre furioasă pe ultimul copac
să o salutăm reverențioși cu mâna încremenită în ceea ce s-ar putea numi o mișcare elastică
alergător fragil cu pielea crăpată
ca fâșiile de nămol cu urme lăsate de bivoli
aici ne-am putea odihni foarte bine sub păcura soarelui
la căpătâiul sentimentelor noastre ameliorate
câte umbrele nu s-au pierdut pe aici (când stai să te gândești) și ce frumoase erau unele dintre ele
niște umbrele frumoase pe o apă fără maluri
scriam pe ele cuvinte patetice ușor întredeschise
ne puneam mănuși noi-nouțe soră-mea se bucura când treceam pe la ea când veneam la masă
existau niște legături le reconstituia în farfurie
cinste legăturilor acelora furioase care s-au dovedit inutile
cinste indecentei lor inocențe
onoare ceștilor de cafea în care scrie exact ce trebuie făcut
și-i spunem iubitei am să-ți cumpăr un buldozer să-ți fărâmi cuibul să-l numești altfel și să-mi explici că așa arătau obiectele numite piane
și fragmentul verzui numit ciob de sticlă
prin care ne priveam în orele de eclipsă
mai am o cheie și un colț de draperie le port în buzunar ca amintire din ziua când ne-am întâlnit la o nuntă și erai foarte frumoasă
cu cheia dădeam la o parte draperia și erai foarte frumoasă
aveai un cui într-o pălărie de lemn cu o etichetă
și un fotoliu pe plajă ca să putem dormita mai comod
acum pantalonii mei sunt ferfeniță dar îi mai poți folosi ca steag
atât de încercuit și-mi dau singur târcoale și mă supraveghez sincer
la căpătâiul sentimentelor mele ameliorate