Când nori se-adună-n mine
Cu a furtunii lege
Când glasu-i urlă-n mine
Nimeni nu-nțelege.

Când fulgerul îmi arde-n vorbă
Și tac plânsul printre semeni
Când privirea mea e oarbă
Nu-nțelege nimeni.

Când ploaia-i rezemată-n patimi
Și vântul suflă să mă lege
Când sunt răstignit pe lacrimi
Nimeni nu-nțelege.

Când furtuna-nclină pietre
Pe-al meu soare plâns, vestesc
Când nu mai cânt alte versete
Nu-nțelege-ți... că iubesc.