Prietenii știu de ce, iar persoanele de față, se exclud !



Un om din popor, cercetând agonia,
Prin site-ul numit, cu speranță trecea,
Din textele, mii, presimțind poezia,
Avea un creion folosit si zicea:

“Veniți, să citim cu tabulele rase,
Mai multe minuni, prin poetice zări,
Apoi să-nchinăm, din butelci cu spirtoase,
Gustând felurite și-alese jumări.”

"-Stăpâne", ziceau servitorii “-Doar carne
Avem. Poezia, nu vine pe-aici,
Mai bine, chemăm un argat, să ne toarne…
Un porc să ne frigă, un but, un șorici ..."

Dar omul, trecând amuzat înainte
Privea printre rafturi, tablouri cu flori,
"-Mai bine mă uit la culori, ăsta minte,
Eu simt poezia, venind din culori"

Prin praf, el dădea cărți de joc, la o parte,
Cătând după versul, de lirică, demn,
"-Dar simt, poezia, nu-i foarte departe
Și sigur, se zbate-ntre rafturi de lemn

"-Stăpâne, ia sticla si toarnă-n pahar"
Ziceau servitorii, cu glas domolit
"- Sau gusta d-aici, un pateu cu mărar..."
Și versul striga, însă, neauzit.

Păianjeni imenși, alunga din sertare,
Visând printre pagini, fior si mister,
"- Pe-aici nu-s decât încercări ordinare
Eu caut doar versul, puternic, de fier.

"- Stăpâne, sleită-i friptura, de-acuma "
Zicea un mesean, mestecând liniștit
"- Iar focul s-a stins, ce se vede, e bruma..."
Și versul striga, însă neauzit.

Sub munții de colb, scormonea după rime
"-Veniți, ca să punem pe soclu, la loc,
Poemul curat și plenar, din vechime,
Pe care nu-l șterge, nici apă, nici foc

"- Stăpâne, doar apa... că vinul s-a dus"
Zicea servitorul, puțin amețit,
Dar el răsfoia cărți, din raftul de sus,
Iar versul striga, însă neauzit.

Dar vai, pe-o copertă de carte murdară,
Cum sta aplecat, să citească grăbit,
Găsi un poem, chiar din stirpea cea rară,
Dar fără putere, batrân, răgușit…

“-Oh, iată-l, e Versul, e fructul splendorii,
Să-l scot de aici, până nu-i prea târziu,
Dar nu pot să strig si să chem servitorii,
Ce naiba se-ntâmplă ? Sunt țeapăn, dar viu !”

“-Stăpâne, un rând, scris demult, cu măsură,
Chiar el te-a surprins și te ține-ncleștat ,
Þi-am spus că mai bine mâncai o friptură !”
Dar moșul îi spuse în șoaptă: “-Păcat,

Mai bine ia cartea, rostește cu gura,
Că poate, cu asta, mai pot să-mi revin”,
Atunci, agonia-i cuprinse făptura
Și servul citi, însă foarte puțin.