Se spânzură un om și privește
Vântură picioarele
Se amuză cu picioarele
Și ar plânge bucuros prostia
Cu toate că viața-i fuge

Și bucuros ar încerca
Să-și facă un nume și avere
Și pantaloni dungați și păr
E prea târziu și trebuie să blesteme

Nici frânghia nu e lunecoasă
Domnul Wedekind
Alături arde încă lampa
Dar nu e copt pentru aceasta

Și asta observă cu frică
Atunci îi zboară copilăria
Atunci se face dintr-o dată dulce și departe
Și se desface și se întinde, o Aurelie






* Primele poeme; Editura Cartea Românească; București; 1971