m-am gândit să ies de aici. doar o singură clipă m-am gândit că ar fi ok să plec în zori așa cum sunt. în pijama și papuci. aș putea să te strig în mijlocul străzii în fântâni pe câmpii în intersecții.

apoi mi-am dat seama că nu mai știu să strig. tac de prea mult timp.

m-am gândit să te aștept mai departe. oricât de departe. nimic mai liniștitor. lumea crește în spatele meu ca o iarbă. mai bine așa cu tăcerea asta care durează oricât.

totuși dacă te-aș striga dintr-un câine galben
nimeni nu ar ști.