O, ce enigmă îmi ești!
Ce goluri lipsite de culoare sunt în portretul tău,
ce l-am creionat cu mintea
în culorile gândului, a gesturilor,
a soarelui, a astrelor...,
ce răsar și apun pe fața ta.

...............................

Ești când lumină când tăciune,
Când alb și palid, când minune,
când enigmatic, când tăcut,
când plin de tine...când pierdut.

Îmi ești mister, îmi ești covor,
ce-mi prinde gândurile-n zbor
și le așezi sub talpa ta...
Tristul covor, pierduta stea,
ce-a picurat în gânduri.

Îmi ești enigma dintre rânduri!