nu mă mai privi ca pe o insectă
ce își târâie picioarele
îngrijorător de subțiri prin nisip...


voi ajunge și acolo, ai răbdare!


mă târai greu,
pentru că am praf pe aripi,
pentru că nervii s-au diluat
până la dispariție și îmi e din ce în ce
mai greu să-mi controlez
instinctele...

..pentru că orice curcubeu
vezi tu în mine, eu știu că l-am
descompus de mult în nonculori...


și acum nu doar că văd numai
alb sau numai negru...

dar mi s-au îngroșat genele
atât de mult, încât parcă privesc
printre gratii!

și te văd, acolo, agitată
răsfoind cu mâinile oarecum nervos
o carte de-a mea...

habar nu ai !..și totuși mă aștepți.