locul unde se fac dinți unde vin umbrele schimbând pelerinele ude o magazie goală printre crăpăturile căreia intră pe furiș moartea cuiva
ziua e mai bine iubito trec pe drum umbre cu pelerine uscate foșnitoare din fâșul nopții pe care odihnesc lilieci ziua nu mă tem mă înficoșez când pe cer apar stele una din ele de-ar fi fost verde iarba nu s-ar fi uscat

uită-mă
mai fă un copil dă-i numele unei viori unui arcuș rupt în timpul concertului pentru balul de sfârșit de an acela în care se strâng bani pentru orbi pentru surzi nu pentru cei care se scaldă în lacrima zilei uită-mă

pune o scară între pământ și în sus urcă treaptă cu treaptă fără să numeri fără să clipești fără să urli de naștere înălțimii ce vine
nu privi în jos nu e cu putință strigarul nu-i cere și nu-i vărsa din lacrima aia de ieri

ce ne facem iubito așa tu acolo peste ape eu aici printre ramele mici ale unui tablou pe care-l tot potrivește un preot în crucea drumului ăsta blestemat ce gând să ascut pe numele cui să trec bogăția din inima mea de slujbaș al distanței ce hârtii să fac la notar din ce bani să plătesc un poet ca să poată muri așa de probă să știu cum ar fi dacă m-ai uita

îngerul are spatele mic
lumea e o pasere pe care Domnul o ține în loc de câine
uită-mă până nu vine din ochiul cuiva moartă o stea