Nori se-adună, vin grămadă,
Nopțile devin mai lungi,
În a timpului rocadă
Ploaia se transformă-n fulgi.

Toamna pleacă în cămară,
Iarna cade peste sat,
Peste tot, până spre seară
Covor alb s-a așezat.

Doruri vin, gândul le cerne,
Stau la geam tăcut privesc,
Mantie de vis se-așterne,
De pruncie-mi amintesc.

Cum plecam nebune cete
Pe la casele din sat,
Ne-adunam băieți și fete
ÃŽn ajunul de Ignat.

Până luna să dispară
Prin nămeți făceam cărări,
Cu-n buhai și o vioară
Dădeam tonul la urări!

Era frig, intra în oase,
Stelele luceau pe cer,
Glasuri de copii duioase
Cântau lumii ,,Leru-i ler''...

Ne mușcau adesea câinii
Înadins la poartă puși,
Ce-i bogați erau stăpânii,
Nu doreau străini la uși.

Ne primeau cu drag săracii,
Ei credeau în Moș Crăciun,
Scoteau din cuptor colacii
Calzi ca sufletul lor bun.

Un copil la ușă bate,
Deschid repede, tresar...
Întreabă dacă se poate
Un colind să-mi facă dar.

În ochi câtă fericire!
Mă privește, lăcrimez,
Parcă-s eu, o amintire,
Lângă el îngenunchez.