Vazut-am o data, din cerul palind,
O frumoasa craiasa, spre mine venind.
Privindu-ma agale, spunandu-mi usor,
Alinand acum vechiul meu dor.
"Venit-am acum, a zapezilor craiasa,
Fi-voi eu vesnica-ti mireasa."
Cu umeri golasi,si alb vesmantul,
Mangaindu-ma, alungandu-mi gandul
De la zile trecute,singuratice nopti,
Vesnic stand eu,singur intre soti.

Mi-a spus, craiasa,mi-a spus agale
Sa-mi las jos camasa, sa stau fara zale.
Sabia s-o lepad, in brate s-o iau,
La lumina Lunii, cu dansa sa stau.
Cantat-am o noapte, visat-am o zi,
vazut-am zapada cazand de pe brazi,
Simtit-am atingerea-i rece...

Iara zile venira, noptile trecura,
Incalziti stand, de a iubirii flacara.
Soptind in a iernii rece adiere,
Pretuind a Craiesei alene mangaiere.

Trecura astfel, sub a lunii alba lumina,
Si anii promisi ca odat-au sa vina.
Imi era dat sa vad, ce odata visam,
Iubirea frumoasa ce-atunci o doream.

Vazut-am apoi, in pumnu-mi deschis,
Sibilinica floare de Iris.
Imi amintii apoi, de temuta-mi soarta,
In palma-mi rece am vazut floarea moarta.

Simtit-am apoi, un rece fior,
M-am temut atunci, ca iar am sa mor.
Singur aveam, iarasi sa fiu,
Cu soarta ce inca aveam sa o stiu.

Deschis-am ochii, singur in noapte,
Nopti trecute se pierdura in soapte.
Craiasa plecase, in al ei vechi taram,
Ma lasase in iarba, gol sa raman.

Iarna trecu, inca o data,
Ramas-am singur, fara de viata.
Armura am luat-o, din iarba plapanda
Sabia mea avea sa imi fie osanda.
Sa lupt iar aveam, singur, in noapte,
Sa strig si sa urlu, din tainice soapte.
Cu-a lunii strigare, inca din zare,
Ma indreptam acum spre mare.

Urcat-am atunci in al meu vechi drakkar,
Pornind acum spre al Lui frumos Asgard...