ehee solitudinea e o maladie de performanță
te antrenezi pentru lupte libere cu tine însuți
fără învinși sau învingători ajungi
un discobol cu propriul cap aruncat în mare
și vesel săltînd ca o piatră pe valuri

solitarul fericește lumea oriunde seduce
iar singuraticul doar cînd se duce

niciodată n-a fost invers
speri să ajungi în iad și te temi
că vei ajunge în rai

între timp ninge din convingere pentru că
e neînstare pămîntul să rețină apa
în marea lui dragoste de deșert

și te trezești vorbind de marea ta dragoste
de înrăirea ta destul de bună
ca să ții din rărunchi cu dinții de cineva
la fel de confuz și de îndîrjit
ca un dumnezeu uitat într-o milă
într-o fericit de nouă-veche disperare

în rest
ce să mai crezi fetele se prostesc serios
te tentează să atentezi la suprafața lor
moale și pudică așa în slow motion
devii păpușa lor cu un singur picior
un fel de emoție vibrantă
și introductibilă

în timp ce noi ne convingem că suntem realmente
cel mai mare spermatozoid de pe planetă
fără alte soluții decît praful și pulberea
dar niște prăpădenii foarte constructive

da părem varză și totuși căliți
marcați în adevăratul sex al cuvîntului
așa mergem înainte ușor jenați
amestecați în vin și în pîine
să îl descoperim pe ieri și mai ales
să-l facem memorabil pe mîinele
nenorocitul

ehei legenda continuă cu un relaș astenic
după o îndurare din răsputeri în care
păream victime sigure
nu-i chiar așa dar vine bătrîn și pervers
frigul ne ciupește de fund ca pe domnișoare

legenda continuă iar norii
se duc ușurați de sine
ca niște vaci în flăcări

și pasc asfințitul