pădurea are culoarea cafelei
și-aroma unei seri senine,
când tăcerea poartă cercei
moi, din vise de aquamarine.

ce limpede se vede dorul, cub
șlefuit de presimțirea Evei,
movă, o felie ca geana iluziei,
învârtită prin argint tibetan.

pădurea se pierde în zaț...
și-oracolul în florile Rosenthal,
noi vom sări, iar, noaptea...
destinul ne ține-n salt de zar!

11 ianuarie 2010, 18: 26