Călăuzindu-se pe sine omul a ieșit din grotă
Îi miroseau picioarele a mâl și pletele i se scurgeau pe pântec
Îl părăsise muza și umbla neîngrijit
Vatmanul a deschis ușile troleului între stații să putem respira
Din poza aceasta a sărit cu gândurile ude
Un evadat din aburii demnității
Nu știa încotro să plece privea împrejurul buimac
Trecuse de grădina Cotroceni aproape de Leul
S-au dus timpurile când trăia cu indivizi asemenea în pungi
Și iată acum ploaia își scuipă săpunul prin burlane
Iar noi ne deșirăm ghemuiți de taxe firul vieții
Ne rostogolim ca bilele de rulment
Ne dăm cap în cap și nimic nu știm a rezolva
Ticăite inimile plutesc pe urmele ceasului
O, Timpul e o școală veche care ne învață a clipi măcar
Pleoape cojile vederii ni se desprind și nu privim