- hai să ieșim la iarbă verde
e prima oară în anul acesta cînd îmi zice.
- draga mea, poveștile anilor trecuți, știi manelele, gunoaiele, mirosurile.
clipa aceasta o aștept în fiecare primăvară, cam prin mai, cu ceva nervozitate. s-au raliat și copiii ideii mele stupide de a nu da curs instinctelor.
mă spăl pe față, mă bărbieresc, trag de timp,
imaginea vacii moarte, plină de viermi,
copiii erau atunci micuți, s-au aplecat peste hoit, se jucau
cu degetele înfipte în mîzga aceea.
am vomat.

în mașină am pus pe național,
băteau ritmul în spate,
eu strigam la ei să nu îmi distragă atenția.
era să dau peste un motociclist
echipat regulamentar,
am înjurat de dumnezei și de natură și de manele
și cine a inventat toate.

cred că am ajuns primii,
nu era dimineața devreme dar nici țipenie;
ne-am pus păturile,
am ascultat cîteva cîntece,
copiii se jucau cu melcii.

- du-te și pregătește focul, mi-a zîmbit
și m-am conformat într-o politețe devenită rutină.
fascinația i-a cuprins, priveau flăcările,
eu înfigeam bucățile de carne în bețele cioplite,
păreau viermi presărați pe o cîmpie plină de vite moarte.

apoi au venit mașini, multe mașini, cu geamurile deschise
și muzica dată la maxim.
mușcam bucățelele prăjite
și ne lingeam degetele.

am vomat la ultima îmbucătură
- hai să mergem acasă, cred că o să plouă,
ne-am urcat în mașină și am pornit.
am întors după două minute
să sting focul.

a început să picure.