Sunt la frontiera lumilor apuse
înconjurat de Atlantide nepătrunse-n cer
m-au schilodit veciile răpuse
de neschimbarea timpului la fel

pășesc cu fruntea-n coaste-n Univers
umil și naufragiat in mii de stele
m-am învelit în ultimul meu vers -
paracliser al clipelor rebele

tăcerile s-au spart în bezne surde
sunt catedrale-n cer ce nu s-au mai văzut
eu totuși zbier dar nimeni nu m-aude
și totuși numeni nu vorbește să-l ascult

zâmbesc pereții tainelor nespuse
mă amăgesc cuvinte neajunse pân’ la noi
mi-e dor de pini și crestele ascunse
de ape, frunze și noroi

aș mai muri odată pentru mine
fără să mă-ntalnesc cu îngerii pe drum
mi-aÈ™ rezidi castelul din ruine
și mi-aș sădi un zeu cu suflet bun …