Poezia dragostei


Întâi mi-a apărut în vis
- sătucul interzis...
Apoi, a fost un început,
când în Iran l-am revăzut;
și-n Tehran, la „Azadi”,
am ascultat –„ Mahtumkuli”.
Se transformase, peste noapte
visul în realitate.

N-a fost decât un început
am revenit și-am cunoscut
o artă veche minunată
în aur și argint lucrată,
cu multe pietre prețioase,
comori – covoare din mătase.

O artă veche de când lumea,
transmisă-n timp din tată-n fiu,
înfrumusețează stilul
și face banii în pustiu.

O frescă fină – „Persepolis”,
din al istoriei abis -
pe-un samovar placat în aur
e pentru mine un tezaur;
servesc ceaiul matinal,
pe un covor oriental.

Savurez vre-o trei smochine,
gându-mi fuge iar la tine...
beau și o cafea turcească
mintea să îmi limpezească,
și citesc pe îndelete
la www.Poezii.biz
versurile ce le-ați scris.

Motanu-mi toarce-alăturea...
cât fumez o narghilea,
tutun cu arome fine,
pregătit doar pentru mine...

Ce galbenă era hârtia
când am citit eu poezia
și n-am știut a cui era...
Acum știu, era a ta.

... poezia pe papirus
în farsi caligrafiată,
scrisă de Mahtumkuli,
pentru iubita lui Mengli,
sub pseudonim Fraghi,
chiar și-n română tradusă
era-n vitrine expusă...

Și nici nu a trecut un an
ajuns-am în Turkmenistan;
la Așhabat de bună seamă
unde doru-acum mă cheamă.
Ș-aici poetu-i disputat
că granițe n-au existat...

Nomad a fost poetul care
n-avea în traistă nici mâncare;
cu ce să-și cumpere iubita
spre care-l atrăgea ispita?
A fost un doct, la vremea lui
moștenitor al tatălui
ce-n stihuri i-a transmis povață
s-asculte rațiunea-n viață.

În multe limbi a fost tradus
Poetu-avea multe de spus...
De-aceea chiar și la turkmeni
a fost tradus de Porojeni –
cu multa trudă și migală
într-o română literară.
L-au prezentat în zi de gală
la monument - de bună seamă.
Și oare cine poate ști,
a fost prezent Mahtumkuli?



Idilă


Privirea ta mă țintuia
avidă-n așteptare,
am tresărit și am răspuns
la marea ta ardoare.
Iubito, încet ai murmurat,
ești marea provocare...

Un câmp magnetic
ne unea în al iubirii vals
și-n clipa care a urmat
m-ai invitat la dans;
treceam în urmatorul an,
mai era doar un pas.

Sfioasă, lent m-am ridicat,
cu-n zambet m-ai îmbrățișat.
O vrajă veche de când lumea
ne cuprindea feeric
și ochii tăi mă adorau
sclipind în întuneric.

Frumoși și fericiți eram,
cu patimă ne sărutam.
O aventură amoroasă
ce ne-a unit pentru vecie
sădindu-ne în suflet dorul
de dragoste și poezie.



Așteptare


Aștept să vină clipa,
din nou să ne iubim.
Mi-e tare dor de tine,
ești cerul meu senin!

Va fi o sărbătoare,
din ochi ne vom sorbi,
dorința pătimașă-n
cascade-om retrăi.

Sunt oaza-ți însorită,
sunt ultimul popas,
din crâmpeiul vieții
ce ne-a mai rămas.

Vocea-ți fremătândă –
o șoaptă de iubire,
ce-mi mângâie auzul,
talaz de fericire.

Sărutul din preludiu,
tandru, și pătimaș…
îmi pârjolește trupul
fără să-mi dea răgaz.

Mă simt ca și o coardă
vibrândă sub arcuș,
și intru-n rezonanță
când Luna a apus.

O liniște profundă
s-așterne-n patul moale.
Tu mă ții strâns în brațe
și Soarele răsare.

Când buzele-ți șoptesc
“doar pe tine te doresc!” ,
mă simt ca o prințesă
iubită, adorată...

Și aș vrea sa fim iar
tineri, să retrăim viața
și să ne trezească
cocoșul dimineața.



Când te privesc


Cuprins de pasiune,
m-atragi ușor spre tine
privirea-ți strălucește,
Eu mă topesc de dor.

Ne celebrăm iubirea
cu dragoste profundă,
trăind a vieții clipă,
pe Altarul lui Amor.

Când te privesc, iubite,
mă văd ca-ntr-o oglindă,
cu sângele în clocot
și dragoste-n priviri.

Aceeași patimă
ne dogorește-n inimi,
trăim momentul,
clipa și apoi, murim...

Renaștem din cenușă,
nu știm a câta oară,
și retrăim mirajul
la fel ca la-nceput.

Fericiți suntem, în fine,
că vrut a noastră soartă
să ne dea cadou iubirea,
și să nu ne mai despartă.



Clipe de viață


Divină-i cărarea
ce duce în pădure,
Și este străjuită
de rugii vezi de mure.

Un pâlc de violete
Și două, trei brândușe.
Cu albe floricele
Gătiți-s corcodușii.

Cuprinși de încântare
Urcăm vioi cărarea,
Un verde crud mijește,
Senină este zarea.

Mă strângi ușor de mijloc,
Și eu mă prind în joc,
Sărutul tău mă arde,
Tot trupul îmi ia foc.

Mă-nvăluie dorința
Pe care o trăiești,
O patimă nebună
Când spui că mă iubești.

Și inima îmi bate
În piept atât de tare,
Încât am sentimentul
Că sunt nemuritoare.

Se poate să ai parte
De dragoste în viață.
Dar frenezia clipei
O dată te răsfață!

O ciută speriată
Răsare în cărare,
Se duce să s-adape,
Că cerbu-i la izvoare.

Acela e momentul
În care procreează,
Iubirea-i confirmată
Când iedu-și alăptează.