E verde lumea și se învârte în continuare Pământul
împrejur de soare.
E tânără lumea, și-i totuși crudă:
Copacii au înflorit în fiecare an în reluare.

Se opărește viața în sudori caniculare de vară,
iar sălciile se închină fidel apelor,
fără regret ori falsă povară.
Marea e tot albastră,
iar soarele încă se ascunde-ntre munți
în orișicare seară.

Toamna încă absoarbe însetat lumină
cu fiece-a doua noapte,
și bate vânt crunt, tulburător,
judecător de fapte.
Picură ploi, mărunt, rumegător și ieftin.
Puii de om aleargă riscant spre fructe amare,
mințiți că sunt coapte.

Se-ncheie iar un ciclu în fum de retrospecțiune,
mascat în festival febril de sărbători de iarnă.
Destine se promit naiv, obscurului inexorabil,
tribut pentru perfecțiune.
Religii și dorințe n-au să limpezească acel ianuarie
pecetluit de joc de proastă karmă.

Se despart mâini și zâmbete încă-ncolțesc subit,
dulci ori amare.
Experți investighează scrupulos pietre unghiulare,
ce, pe nisipuri mișcătoare, să persiste.
Speranțe încă se încăpățânează absurd ori nu
să mai reziste.
De 18 luni și 480 de ore Dumnezeu a dispărut ca să existe.