în camera cu zece paturi o colegă nouă
mărunțică și cam oacheșă
își lăsase geamantanul de carton
pe noptieră
părea un ceaslov

avea un aer de văduvă
fără zâmbetul risipit undeva
îmi vorbea numai mie
despre lucruri stânjenitoare
noaptea când nu aveam somn
se lipea de mine ca o siameză
tăciunii din ochii ei mă ardeau

se furișa
într-un fel de mansardă
repeta cu voce tare gesticulând
în fața oglinzii născocite

nu nu era nebună
îi plăcea să joace teatru
fără oameni

(12 sept. 2010)