parcă aș trăi într-o lume de bolnavi
toți tușesc scuipă înjură bombănesc
chiar și femeile frumoase au plămînii negri
și ficatul umflat
dacă nu le-ar acoperi pielea aceea lucioasă
dacă nu ar mirosi frumos și dacă nu ar zîmbi
m-aș da cu capul de pereți sau m-aș lega în ștreang

un prieten s-a aruncat de la etajul trei
l-au dus la spital și l-au reanimat
peste cîteva zile a crăpat
l-au dat la televizor stăteam cu cîțiva la o bere
și eram fericiți că ne vedem cartierul în direct
unul chiar și-a recunoscut blocul
uită pe balcon acolo la doi chiloții neveste-mi
se bucura dobitocul
vorbea în direct o proastă o știam din vedere
și am zis ce gîndeam
taci bă că-i nevasta popii de la etajul patru
ne-a botezat copiii mi-a șoptit unul
(avea doi copii unul i-a murit la naștere iar altul la doi ani
înecat cu un sîmbure)

după ce s-a terminat știrea m-am ridicat și am dat să plec
nu mai aveam bani și nici pe cont nu-mi venea să mai iau
votcă
poșirca aceea cică îți face viața mai transparentă și fină
dar m-a prins unul de mînă și a sîsîit ceva
m-am așezat și imediat a venit ospătărița cu un pahar ochi
apoi nu-mi mai amintesc nimic

nu știu cum se face că dimineața mă trezesc în pat
lîngă mine soția sforăie
și niciodată nu-mi amintesc visele
abia cînd merg alene spre serviciu
observ oamenii tușind scuipînd sau fumînd
și picioarele femeilor atît de frumoase
încît plămînii lor mă lasă rece.