Tu mă chemi disperată
În sus sau poate
Numai ecoul
Descântecului tău ajunge la mine.

Eu las pământului partea sa
Și schimbat în idee și dor
Plec
Neajutat de mumă sau fiu
Și mă pierd.

De șapte ori
Crește chinul când știi
Că nu e un ajuns.

Când hranit de Duhul Pamantului
Sunt gata să te-ating
Brațul cade-nainte
De-a prinde.

Nenăscut.


(Coșmar, din volumul ”Duhul Pământului”, Editura Cartea Românească, 1971)