în cifra doi ne moare un trecut
tu trist
el gol
îl treci prin infinit
genunchiul șade
vrea pământ și ploaie
un doi
privește răstignit la mine
cuvântul suflă pustiit
finalul
egal cu vidul
prin absurd dă doi
o rezultantă nu prea înțeleaptă
doar unu ține-n sânge doi cu noi