Eram doar un suflet rătăcit
Ce-n întuneric se pierdea
Și-și dorea să fie iubit,
Dar nimeni nu-l putea salva.

Deodată, văd ca prin vis
Cum din haos se ridică
Un chip ce-noată prin abis,
Lumină să-mi aducă.

Lumea mea s-a cutremurat
Lăsând soarele să răsară,
Iar noaptea pe loc s-a transformat
Într-o zi de primăvară.

Silueta înaltă și zâmbetul cald
Stând deoparte i le priveam,
Iar în ochii negri de smarald
Simțeam încet cum mă pierdeam.

Era un spirit neprețuit
Precum o bijuterie străveche
Și-atât de tare l-aș fi iubit,
Dar sufletul lui avea pereche.

Acum însă e prea târziu,
Inima mea deja îl iubește
Iar eu voi continua să fiu
Un suflet care rătăcește.

Mă retrag fără nicio mângâiere
Dar nu voi uita de tine,
Aștern în jur numai tăcere
Și te voi iubi doar pentru mine.