săpunul în ape de mandorlă
dezlipește dureri în somn
din bârfa de noapte
în chiar visul meu preferat

pe bancă o femeie se despletește din pielea de șarpe
își scoate inima o pune în ordine goală
cum întinzi creioane ascuțite în penarul de lemn

pe banca urmatoare o bătrână pipăie încheieturi
printre gene se uită la ceasul fără cadran zâmbind
unui câine
fără coadă și umbră

nu era un parc nu

m-am dat înapoi în somn
din visul de pe partea stângă
când respirația se îndoaie
aud
bătrâna se lasă pe spate și strigă până peste vârful ultimului pom
..... să se facă cenușă – și .....cenușă se făcu ...

săpunul în ape de mandorlă
încă o dată încă o dată peste visul cu bănci
cu inimi printre penare ce nu-și găsesc locul
nici în bârfa de noapte

mă trezesc
ceasul îmbibat de mirosul acela de noapte

e șapte
să nu pierzi autobuzul îmi spui
alunecând peste părul meu albăstrui