Chioșcul

Chioșcul de ziare e mereu deschis
lângă stația de tramvai.
„Bună dimineața, doamnă,
dați-mi ziarele mele.”
„Poftim.”
„Mulțumesc.”
Zâmbesc, zâmbește și plec fericit
colecția de ziare și cărți e asigurată
am ce citi pentru o viață
și fug pentru că vine tramvaiul.

Tramvaiul

Tramvaiul sosește într-un târziu
lumina galbenă clipește intermitent
stau la fereastră stroboscopând orașul
alene pornește cu scrâșnet metalic
târându-se ca o șopârlă verzuie
privirea reține frânturi de imagini
femei cu baticul pe cap
copii hârjonindu-se hazliu
un bătrân în baston trecând strada
pereți de clădiri coșcovite
o lume mirosind a vechi
a nepăsare și neputință
doi ochi fixându-mă curioși
ce caut eu în barca asta.

Cafeneaua

În cafeneaua cu nume pompos
clienții-s mereu cam aceeași
cer o cafea și privesc indiferent
aceleași vorbe aruncate printre dinți
aceleași vechi și noi suferințe
aceleași dorințe
sorb liniștit din ceașca ciobită
licoarea neagră c-un gust indecis
mă înconjoară fum de țigară
dar nu protestez chiar dacă
nu mai fumez.

Cu un amic

Mai vine un prieten câteodată.
„Ce faci.”
„Bine, merci.”
Și stăm așa ca două statui
fiecare cu gândurile lui
iar la plecare zâmbim
fericiți de-a fi fost alături
măcar o clipă efemeră
că suntem vii și încă n-am murit.
*
„Îl știi pe cutare? Nu mai e.”
„Îl știu, îmi pare rău că nu mai este.”
Fiecare apoi ne gândim
la viața și moartea noastră
mai facem socoteli ce nu ne ies
și le abandonăm cu enervare.

Atunci ne spunem răspicat:
„Gândește pozitiv” și am plecat
fiecare pe drumul lui,
al meu, al tău, al nimănui.