Sunt aripa care și-a uitat zborul,
cuvântul, strâns cu genunchii la gură,
ca un strigăt adânc de iertare;
sunt împărțirea sângelui, în două,
și sufletul… neschilodit de uitare.


Sunt restul întunericului perfect
risipit de-ntrebare…
sunt infinitul de oameni
care trăiesc în noi
cu iubire,
cu tristețe,
cu-ndoială,
cu singurătatea atacată
doar de șireturile copilăriei…
sunt zâmbetul strâmb și melancolic
scris cu cerneală simpatică...

Ileana Popescu Bâldea